„Astăzi împlinesc 30 de ani. Am trăit 30 de ani. La acest du­reros hotar al vieții mele mă privesc și mă văd plictisit și așa de ame­țit de viața asta, de parcă aș fi în transă. Și nu pot ști ce‑a fost ade­vărat din trecutul meu și ce nu… Știu doar că a existat o ființă care mi s‑a părut divină…, căreia poate i‑am greșit sau poate nu…, care poate a…, sau poate nu… Știu, dar nu mă mai doare ni­mic, a rămas gol… Însă și asta e groaznic; dacă nu chiar groaz­nic, să simți că nu mai vibrează nimic în tine, să simți că nu te mai doare nimic… Unde mi‑e sufletul de altădată? Unde mi‑e sufletul ce a suferit când i s‑a părut că a fost trădat? Cum pot s‑o țin așa de puțin minte pe Lili…?“

*

Nuvela Parcă… are ca temă durerea pierderii definitive. Multă iubire presupune multă suferință, dragostea cea mare atrage după sine blestemul torturii interioare ce nu admite cuvântul consolator – crede autorul.

Fin analist, bun cunoscător al sufletului uman, Alexandru Maier – admirator al scrierilor lui Marcel Proust, ale lui Camil Petrescu, Gib Mihăescu sau ale lui Anton Holban – urmărește în Parcă… destinul un bărbat tânăr ce se zbate între iubirea necondiționată și gelozia exasperantă, între speranțele luminate de entuziasmul juvenil și incapacitatea de a se cunoaște pe sine. Aflat la răscruce, eroul este salvat de providență, spre a i se oferi șansa de a coborî în el însuși, ca să găsească acolo răspunsul la toate întrebările existențiale pe care, fire reflexivă și dubitativă fiind, și le pune fără încetare.

Prozatorul tratează subiectul cu toată seriozitatea, pe linia deschisă de școala mentorilor săi ce au marcat literatura interbelică românească ori europeană din care se revendică. Avem de-a face, în nuvela gherleanului Alex Maier, cu jurnalul intim al unui îndrăgostit, cu procesul-verbal al unei iubiri ce moare în plan fizic, apoi se stinge treptat în sferele tainice ale trăirilor ezoterice.

Cu siguranță Alexandru Maier este, în plan artistic, o prezență viguroasă, răscolitoare, care de acum, după ce a cunoscut botezul ieșirii în lume cu numele tipărit pe coperte de carte, își va cuceri un loc binemeritat, de unde să i se audă vocea până departe.

Voichița Pălpăcean-Vereș